Statele Unite au anuntat ca isi ajusteaza contributiile la modelul de forte al NATO, reducand numarul de soldati si volumul de tehnica militara pe care le pun la dispozitia Aliantei. Decizia schimba echilibrul in interiorul structurii de aparare colectiva si muta o parte semnificativa a responsabilitatii catre ceilalti membri.
Modelul de forte al NATO este impartit in trei niveluri de interventie, in functie de rapiditatea cu care trupele pot fi trimise pe teren. Aceasta structura permite Aliantei sa reactioneze gradual, in functie de gravitatea si de evolutia unei eventuale crize la granitele teritoriului aliat.
Primul nivel include peste o suta de mii de militari care pot fi desfasurati in cel mult zece zile. Acesti soldati sunt adunati din toate statele membre, impreuna cu tehnica necesara, si reprezinta varful de lance al capacitatii de reactie rapida a Aliantei in caz de pericol.
Al doilea nivel cuprinde aproximativ doua sute de mii de militari, care pot fi desfasurati intr-un interval cuprins intre zece si treizeci de zile. Ultimul nivel, al treilea, ajunge la cinci sute de mii de militari, ce pot fi mobilizati intr-o perioada de la treizeci pana la o suta optzeci de zile.
Reducerea contributiei americane inseamna ca o parte dintre soldatii, avioanele si navele pe care Statele Unite le asigurau pana acum in cadrul acestui model vor trebui inlocuite. Sarcina de a acoperi golul lasat de americani va reveni statelor europene si Canadei, care vor fi nevoite sa isi suplimenteze efortul.
Decizia este argumentata prin existenta a ceea ce a fost descris drept o codependenta nesanatoasa a modelului de forte al NATO fata de fortele americane. Formularea apartine Comandantului Suprem al Fortelor Aliate din Europa si rezuma ingrijorarea legata de dependenta excesiva a Aliantei de capacitatile Statelor Unite.
Potrivit acestei abordari, administratia de la Washington considera ca situatia trebuie schimbata, deoarece Statele Unite trebuie sa fie pregatite pentru eventuale crize simultane in mai multe regiuni ale lumii. Realocarea resurselor americane reflecta o strategie mai larga, in care Washingtonul nu mai vrea sa fie principalul furnizor de forte pentru un singur teatru.