La Sibiu se deschide o expoziție amplă dedicată lucrărilor pictorului Ștefan Câlția, un eveniment care a cerut luni întregi de pregătire. Expoziția poartă numele Transilvania Extravaganța și adună o parte importantă din creația artistului într-un singur loc. Pentru organizatori, deschiderea reprezintă punctul final al unui drum lung și al unei munci care a depășit cu mult simpla agățare a unor tablouri pe pereți.
În centrul expoziției se află o selecție generoasă de lucrări. În acest moment, ea numără peste 100 de lucrări, adunate pentru a contura universul artistului. Numărul mare de piese arată ambiția proiectului, gândit nu ca o simplă prezentare punctuală, ci ca o privire de ansamblu asupra unei opere construite în timp.
Selecția nu a fost făcută la întâmplare, ci de o specialistă recunoscută. Ea a fost construită de Liviana Dan, descrisă drept unul dintre cei mai importanți și serioși curatori din România. Curatoarea a avut o serie de întâlniri cu Ștefan Câlția, cu reprezentanții fundației și cu întreaga colecție de lucrări, iar din acest dialog a luat naștere forma finală a expoziției.
Procesul de pregătire s-a întins pe o perioadă considerabilă. Potrivit organizatorilor, selecția a fost construită pe parcursul a opt luni de lucru. Acest interval lung arată cât de atent a fost cântărit fiecare pas, de la alegerea lucrărilor până la modul în care ele se așază unele lângă altele în spațiul expozițional.
Locul ales pentru expoziție are la rândul lui o poveste. Evenimentul este găzduit într-un fost liceu pedagogic, care a funcționat anterior ca Mănăstirea Ursulinelor. Clădirea se afla aproape într-o formă de ruină, iar organizatorii au decis să o reabiliteze ei înșiși pentru a putea găzdui expoziția, transformând un spațiu degradat într-unul potrivit pentru artă.
Decizia de a reabilita clădirea a venit dintr-o realitate semnalată de organizatori. Ei spun că în România spațiile expoziționale pentru expoziții temporare fie nu există, fie sunt foarte mici și improprii. An după an au căutat un loc potrivit, iar în cele din urmă au ajuns la concluzia că trebuie să își construiască singuri spațiul de care aveau nevoie, chiar dacă asta presupunea un efort suplimentar.
Expoziția este gândită ca un traseu, nu ca o simplă înșiruire de lucrări. Parcursul se încheie cu o secțiune dedicată exuberanței circului, iar printre piese se află și un obiect încărcat de semnificație personală pentru organizatori, un coș de pâine, o lucrare aproape minimală primită în dar în urmă cu douăzeci de ani, care marchează finalul expoziției. Organizatorii spun că și-ar dori ca, după ce parcurg expoziția, vizitatorii să simtă cumva că lucrurile pe care le știau despre ei înșiși s-au reașezat, rămânând cu o întrebare care să îi însoțească și după ce ies din sală.