LIVE PROTOCOL
EET--:--:-- edition--.--.--

Inflația din România urcă spre 11%, cea mai mare din Uniunea Europeană

Inflația din România urcă spre 11%, cea mai mare din Uniunea Europeană

Rata inflației a sărit luna trecută la aproape 11%, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut și cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. România rămâne în fruntea Uniunii Europene la creșterea prețurilor, cu scumpiri severe la alimente, energie, chirii și combustibili.

Prețurile tuturor bunurilor și serviciilor au explodat luna trecută în România, iar rata inflației a sărit la aproape 11%, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Este vorba despre cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, într-o țară care continuă să înregistreze una dintre cele mai mari rate de creștere a prețurilor din întreaga Uniune Europeană.

Sectorul alimentar este cel care se simte cel mai aspru la buzunarul românilor. Cafeaua, care anul trecut costa în jur de 40 de lei, se vinde acum cu aproximativ 50 de lei, adică o scumpire de peste 20%. Pe locul al doilea se află ouăle, cu o creștere de 14%, un carton care anul trecut costa sub 15 lei ajungând acum la raft la 17 lei, iar pe locul al treilea se situează în acest moment carnea de vacă.

Creșteri semnificative se resimt și în cazul produselor și serviciilor nealimentare. În topul scumpirilor conduce factura la energie electrică, cu o majorare de peste 55%, efect direct al expirării plafonării prețului din anul anterior. Este una dintre poverile cele mai grele pentru gospodăriile românești, care văd facturile crescând lună de lună.

Efectele conflictului din Orientul Mijlociu se simt direct la pompă. Chiar dacă în ultimele zile au fost vizibile ușoare scăderi ale prețurilor, în prezent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, motorina este mai scumpă cu 36%, iar benzina cu aproximativ 30%. Combustibilii rămân astfel unul dintre principalii factori care alimentează creșterea generală a prețurilor.

La capitolul servicii, legea care a schimbat regimul chiriilor pentru locuințele accesibile a dus la majorarea tarifelor cu aproximativ 40% în medie. Scumpiri importante se observă și în cazul service-urilor auto, precum și la facturile pentru apă și canalizare, unde majorările sunt de aproximativ 15%, semn că presiunea prețurilor se întinde dincolo de coșul zilnic de cumpărături.

Această rată a inflației nu a crescut însă peste noapte, ci a evoluat treptat în urma mai multor evenimente. În mai 2025 rata se situa la 5,5%, însă chiar de atunci economiștii avertizau că urmează să crească. În luna iulie a expirat plafonarea la energia electrică, iar în septembrie a fost majorată și taxa pe valoarea adăugată, efect resimțit la nivelul de 9,9%.

Trendul ascendent s-a accentuat în luna aprilie, când s-au făcut simțite efectele conflictului din Orientul Mijlociu, iar în prezent România se află în continuare pe această pantă de creștere. Datele arată o inflație care a urcat constant de la o lună la alta, fără semne clare de temperare pe termen scurt.

Prezent în studioul Digi 24, Adrian Mitroi, profesor de științe economice, a confirmat că România are cel mai mare ritm de creștere a prețurilor din întreaga Uniune Europeană. Potrivit acestuia, chiar dacă nivelul nu a atins încă pragul de 11%, inflația mai are încă putere, fiind ceea ce specialiștii numesc o inflație lipicioasă, sau sticky, dificil de redus rapid odată ce s-a instalat în economie.

Loading article...