În fabricile Toyota, deasupra liniei de asamblare trece un șnur. Orice om de pe linie îl poate trage când vede o problemă, iar sistemul, numit andon, anunță pe loc oamenii de la întreținere și conducerea și îi dă celui care l-a tras puterea de a opri producția. Nu trebuie să întrebe pe nimeni. Echipa vine la el, nu el la echipă.
Șnurul e partea vizibilă a unui principiu cu nume japonez, jidoka, tradus de obicei ca „automatizare cu atingere umană”, adică o mașină sau un om care se opresc singuri când ceva nu e în regulă, în loc să trimită defectul mai departe. Sistemul de producție Toyota se sprijină pe doi stâlpi, iar jidoka e unul dintre ei, alături de just-in-time, ideea de a face doar ce trebuie, doar când trebuie. Sistemul a fost construit pe gândirea fondatorului, Sakichi Toyoda, a fiului său Kiichiro și a inginerului Taiichi Ohno, și a fost studiat apoi de fabricile întregii lumi, care l-au copiat, cu rezultate foarte diferite.
Fiecare tragere de șnur costă. Minute de producție pierdute, o linie întreagă care stă, oameni care așteaptă. Și fiecare tragere e permisă, fiindcă o mașină cu un defect ajunsă la client ar costa incomparabil mai mult, nu doar în bani. Aici se despart Toyota și firmele care au valori scrise frumos pe perete. La Toyota, promisiunea de calitate nu e o frază. E un șnur. Are un preț pe care compania îl plătește de fiecare dată când e tras, și tocmai prețul acesta o face credibilă.
Oamenii tăi își dau seama înaintea clienților dacă o promisiune te-a costat vreodată ceva. Ei văd zilnic ce se întâmplă când calitatea intră în conflict cu termenul de livrare, și din ce câștigă în asemenea zile învață ce valori are firma de fapt, oricât ar scrie pe perete. Un muncitor care știe că poate opri linia fără să fie certat a aflat că firma pune calitatea înaintea cifrei. Un muncitor care știe că va fi certat a aflat contrariul, și nicio prezentare nu îl mai convinge.
Dosarul mai are un strat, mai fin. Prin șnur, Toyota a spus și cine are voie să decidă. Într-o fabrică clasică, puterea de a opri producția e a șefului de secție, a directorului, a cuiva de sus. La Toyota e a omului care vede problema primul, adică a celui de jos. Puterea a fost mutată acolo unde e informația, iar asta, mai mult decât orice tehnică, e ce au încercat fabricile din lume să copieze și au reușit cel mai rar.
În firma ta, șnurul ia forma unui drept, al angajatului care poate spune „nu trimitem asta clientului azi”, chiar dacă termenul e azi, al celui care a văzut greșeala și poate opri livrarea fără să aștepte să te găsească. Dacă dreptul acesta lipsește, sau stă doar pe hârtie, atunci calitatea din firma ta depinde de un singur om, cel care controlează tot, iar acel om nu vede tot.
Dacă pe site-ul tău scrie „calitate”, cuvântul are nevoie de un șnur. Ce poate opri un om din firma ta, pe loc, fără să te întrebe, când vede că ce iese pe ușă nu e ce ai promis? Când a fost ultima dată când cineva a oprit ceva, și ce a primit, mulțumiri sau reproș? Și cât te-ar costa o oprire, comparat cu cât te costă un client care a primit ce nu trebuia? Îți cer un singur lucru. Hotărăște ce are voie să oprească oricine din firma ta, cu numele lucrului și fără „după ce întreabă”, fiindcă la Toyota promisiunea de calitate e crezută tocmai pentru că atârnă deasupra liniei, la îndemâna oricui.

Keep subscribing to Mirela PascuHer next filing reaches you the moment it publishes, on her own subdomain.
Subscribe
