Criza nu vine cu o oportunitate. Vine cu o întrebare.

e 12 aprilie 1959, într-un discurs ținut la Indianapolis, John F. Kennedy, pe atunci încă senator, a rostit o frază care avea să facă înconjurul lumii: „Scris în chineză, cuvântul «criză» este alcătuit din două caractere. Unul reprezintă pericolul, iar celălalt reprezintă oportunitatea.” A repetat-o apoi în discursurile de campanie din 1959 și 1960, iar de atunci ideea a fost reluată la nesfârșit în afaceri, în educație, în politică și în presă. Am auzit-o, probabil, cu toții, și de obicei exact atunci când aveam mai mare nevoie de ea. commentWikipedia

O înțeleg foarte bine. Crizele vin, de cele mai multe ori, din neprevăzut: un telefon la o oră la care nu sună nimeni, un diagnostic, un contract pierdut, un accident, o relație care se rupe fără zgomot. În asemenea clipe, gândul că fiecare criză ascunde și o oportunitate sună ca o promisiune că întunericul are, undeva, o ușă. Tocmai pentru că fraza aceasta a consolat atât de mulți oameni, cred că merită privită cu atenție și cu onestitate, nu ca să o dărâmăm, ci ca să vedem ce adevăr poartă, de fapt.

Ce spune, de fapt, cuvântul chinezesc

Cuvântul chinezesc pentru criză este 危机, wēijī. Sinologul Victor H. Mair, de la Universitatea din Pennsylvania, a scris despre el un eseu pe care îl recomand oricui iubește această frază. El arată că primul caracter, wēi, înseamnă într-adevăr pericol, dar că al doilea, jī, nu înseamnă oportunitate, ci ceva de felul unui „moment incipient; punct crucial (când ceva începe sau se schimbă)”. Confuzia are o explicație simplă: jī apare și în cuvântul chinezesc pentru oportunitate, jīhuì, însă, luat separat, sensul lui este mai curând acela de punct de schimbare, de inflexiune. Mai mult, în cele mai vechi texte în care apare, din secolul al III-lea, wēijī desemna un pericol latent, iar sensul modern de criză s-a format abia la cumpăna dintre secolele XIX și XX, cel mai probabil prin intermediul limbii japoneze. WikipediaWikipedia

Aș fi putut să mă opresc aici, cu o ușoară dezamăgire. Mair adaugă însă ceva ce mie mi se pare mai frumos decât mitul însuși. El observă că, privit filosofic, jī este neutru: numește dinamica unei situații aflate în desfășurare, care poate lua o turnură bună sau una rea. Iar chineza are chiar și un cuvânt pentru cotitura spre bine, 转机, zhuǎnjī, în care același jī stă alături de ideea de întoarcere. Aceeași balama, două direcții posibile. Limba chineză nu spune, așadar, că orice criză este o oportunitate. Spune ceva mai exigent: că o criză este clipa în care lucrurile încep să se schimbe, iar pericolul este real. Încotro se vor schimba depinde de ceea ce facem în acea clipă.

Interesant este că, într-un discurs ținut la Washington în mai 1959, Kennedy însuși, după ce a folosit aceeași imagine a celor două caractere, a spus mai întâi că pericolul este acum limpede și abia apoi a cerut să nu fie irosite oportunitățile, care, odată pierdute, s-ar putea să nu mai revină. Întâi pericolul, apoi șansa. Ordinea aceasta, vom vedea, nu este un detaliu. jfklibrary

O sită veche de mii de ani

Cuvântul nostru, „criză”, are o altă genealogie. Potrivit dicționarului etimologic Etymonline, grecescul krisis desemna, la Hipocrate și la Galen, punctul de cotitură al unei boli, schimbarea care arăta dacă bolnavul se va vindeca sau va muri. Literal, însemna judecată, verdict, alegere și venea din verbul krinein, a separa, a decide, a judeca, legat de o rădăcină indo-europeană care însemna a cerne. Din aceeași familie fac parte cuvinte pe care le folosim zilnic fără să ne gândim la ele, precum critic, criteriu sau a discerne. etymonlineetymonline

Aici se întâmplă ceva ce mă emoționează de fiecare dată când mă gândesc la limba română. Aceeași rădăcină a dat, pe filiera latină, verbul cernere, a cerne, a separa, și substantivul cribrum, sită, din care s-a născut cuvântul nostru „ciur”. Criza, cernutul și ciurul sunt, așadar, rude. Iar când vrem să spunem despre cineva că viața l-a încercat din plin, spunem, cu o înțelepciune pe care nu o mai analizăm, că a trecut prin ciur și prin dârmon. Fără să o știe, bunicii noștri spuneau exact ce spuneau medicii greci: criza este o sită. Ea nu hotărăște în locul nostru, dar separă. Scoate la suprafață ce era solid și ce era doar aparent, ce ne ține în picioare și ce doar ne încurca, ce e grâu și ce e pleavă. Oportunitatea nu este sita. Oportunitatea este ceea ce alegem să facem cu ceea ce sita a separat. www.etymonline.com +2

Ce m-a învățat securitatea în muncă

De aproape două decenii lucrez în securitate și sănătate în muncă, în calitate și în mediu, iar meseria aceasta m-a învățat să privesc crizele puțin altfel. În lumea noastră, crizele mici au un nume modest: ceea ce în engleză se numește near miss și noi traducem, cam stângaci, prin „eveniment evitat la limită”. Materialul despre near miss realizat de National Safety Council în cadrul alianței sale cu OSHA îl definește ca pe un eveniment neplanificat care nu a produs vătămări, îmbolnăviri sau pagube, dar ar fi putut să le producă, un eveniment în care doar o întrerupere norocoasă a lanțului de întâmplări a oprit răul. Același material amintește că, iar și iar, cele mai multe evenimente grave și catastrofale au fost precedate de semnale de avertizare sau de astfel de evenimente evitate la limită și că, acolo unde oamenii nu sunt încurajați să le raporteze, se pierd multe ocazii, în original opportunities, de a preveni incidentele. Near Miss Reporting Systems +2

Observați cuvântul. În limbajul siguranței, oportunitatea nu este promisă de criză. Este oferită de avertisment și pierdută prin tăcere. Un near miss vine cu o întrebare simplă și grea: învățăm acum, cu prețul unei sperieturi, sau învățăm mai târziu, cu prețul unei răni? De aceea, bunele practici cer ca raportarea să nu atragă sancțiuni și, dacă omul dorește, să poată fi anonimă, pentru că nimeni nu aduce o veste rea într-un loc în care mesagerul este pedepsit. slideshare

Profesorul de psihologie James Reason, de la Universitatea din Manchester, a descris într-un articol devenit clasic ceea ce numea condiții latente: slăbiciuni ale sistemului care pot sta ascunse ani la rând, până când se întâlnesc cu o eroare activă și cu un declanșator local și creează, în cuvintele lui, o „oportunitate de accident”. Iată că oportunitatea are, și ea, două fețe: aceeași clipă de cotitură poate deveni prilej de vindecare sau prilej de accident. Și iată cum vechiul sens chinezesc al lui wēijī, pericolul latent, se întâlnește peste secole cu știința modernă a siguranței. Vestea bună din modelul lui Reason este că, spre deosebire de erorile de moment, greu de anticipat, condițiile latente pot fi găsite și corectate înainte să producă răul. De cele mai multe ori, criza nu creează fisurile. Doar le arată. r 03 james reason 2000 human error +2

Mair avertizează, de altfel, că îndemnul de a căuta avantaje în mijlocul unei crize reale riscă să adâncească pericolul, pentru că într-o criză adevărată primul lucru pe care îl vrei este să scapi cu bine. Oricine a gestionat vreodată o urgență cunoaște ordinea: întâi oamenii, întâi viața, întâi rana. Analiza vine după. Lecția vine după. Tocmai de aceea cred că fraza „orice criză este o oportunitate” nu ar trebui spusă niciodată ca o scurtătură cuiva care suferă. Omului căruia îi arde casa nu îi trebuie o lecție despre oportunități. Îi trebuie cineva care să vină cu apă.

Creșterea care vine din luptă, nu din lovitură

Și totuși, intuiția lui Kennedy nu este lipsită de temei. Psihologii Richard Tedeschi și Lawrence Calhoun, de la Universitatea Carolina de Nord din Charlotte, au numit-o creștere posttraumatică și au descris-o ca pe o transformare în bine care se naște din lupta omului cu o criză majoră sau cu o traumă. Merită observat unde pun accentul: nu pe criză, ci pe luptă. Cei care trec prin această creștere vorbesc, de regulă, despre o prețuire mai adâncă a vieții, despre relații mai apropiate, despre posibilități noi, despre o putere interioară pe care nu și-o bănuiau și despre o schimbare spirituală. Cercetătorii insistă însă, cu o onestitate pe care o admir, că trauma nu este niciodată un lucru bun în sine, că nu toți cei loviți ajung să crească și că, la cei care cresc, suferința nu dispare. Creșterea nu justifică durerea. Este ceea ce unii oameni reușesc să construiască în ciuda ei, și cred că rareori reușesc singuri. UNC Charlotte’s Posttraumatic Growth Research Continues to Influence +2

Noaptea în care Petru a fost cernut

Există un text la care mă întorc ori de câte ori mă gândesc la crize. În Evanghelia după Luca, Iisus îi spune lui Petru că Satana a cerut să-i cearnă pe ucenici ca pe grâu, dar că El s-a rugat pentru el, ca să nu i se piardă credința, și că, după ce se va întoarce, să-și întărească frații. Fie că deschidem Biblia Cornilescu, fie textul ortodox, verbul este același: a cerne. Mi se pare extraordinar că, în limba noastră, cuvântul ales pentru una dintre cele mai grele nopți din Evanghelii este rudă, prin rădăcina lui străveche, cu cuvântul „criză”. Luca 22:31-32 Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi +3

Iisus nu îi promite lui Petru că cernerea nu va avea loc. Dimpotrivă, câteva versete mai încolo îi spune că, înainte să cânte cocoșul, se va lepăda de El de trei ori. Nu îi spune că noaptea va fi ușoară. Îi spune altceva: că nu va fi singur în ea și că, după ce va trece prin ea, experiența lui va deveni putere pentru alții. Petru a căzut în noaptea aceea, dar criza nu a avut ultimul cuvânt. Cel care s-a lepădat a devenit cel care și-a întărit frații. Oportunitatea crizei lui Petru nu a fost doar pentru el, ci pentru toți cei pe care avea să-i sprijine după aceea.

Pentru mine, aceasta este esența lui „nu te teme”: nu absența pericolului, ci prezența Cuiva în mijlocul lui.

Trei întrebări pentru momentul de cotitură

Dacă ar fi să adun toate aceste fire, aș spune că într-o criză nu trebuie să ne grăbim să căutăm oportunitatea, ci să ne punem, în ordine, trei întrebări.

Prima este: ce trebuie protejat acum? Înainte de orice lecție, pericolul trebuie privit în față, fără să-l minimalizăm și fără să-l dramatizăm. În securitate spunem că întâi securizezi zona. În viață, întâi ai grijă de oameni, de sănătate și de relațiile care nu se pot înlocui.

A doua este: ce îmi arată această criză? Aici începe munca de discernământ, adică sensul cel mai vechi al cuvântului. Ce era deja fragil și nu voiam să vedem? Ce avertismente am ignorat? Ce condiții latente, din organizația noastră, din familie sau din noi înșine, au stat liniștite până când neprevăzutul le-a scos la lumină?

A treia este: ce aleg să construiesc de aici și pentru cine? Oportunitatea nu se găsește, se construiește. Iar cele mai bune oportunități ale unei crize sunt adesea pentru alții: o procedură mai bună, care îl va proteja pe colegul de mâine; o relație reparată; o experiență dureroasă care devine alinare pentru cineva care trece acum prin același întuneric. Cu alte cuvinte, să ne întărim frații.

În loc de încheiere

Poate că Kennedy a citit greșit un caracter chinezesc, dar nu cred că a citit greșit oamenii. Intuiția lui, că în mijlocul pericolului se poate deschide un drum, rămâne adevărată, cu o singură corectură: drumul nu se deschide singur. Criza nu vine cu o oportunitate. Vine cu o întrebare. Pericolul este scris în cuvânt. Oportunitatea o scriem noi.

Alin Budiu · #FEARNOT365 · Leadership • Purpose • Impact
fearnot365.netlify.app