Amsterdam , fiecare își vede de treaba lui

Am fost la Amsterdam anul trecut în luna august și, dintre toate lucrurile pe care le-am văzut acolo, nu muzeele mi-au rămas cel mai mult în minte. Și sunt fi multe de văzut. Amsterdamul este unul dintre marile orașe culturale ale Europei, cu zeci de muzee importante și o mulțime de galerii și spații expoziționale.

Dacă vreți să descoperiți și partea turistică a orașului, am adunat într-un articol separat 10 obiective turistice de vizitat în Amsterdam, de la cele mai cunoscute locuri până la câteva dintre atracțiile pe care merită să le descoperiți la pas.

Dar nu despre muzee vreau să vă povestesc, mi-a rămas în minte o scenă aparent banală.

Eram într-o zonă mărginașă a orașului când, la un moment dat, a apărut poliția. Nu o mașină cu girofaruri și nici o intervenție spectaculoasă. Doi polițiști călare.

Se întâmplase un mic scandal într-un restaurant, iar noi, aflați pe partea cealaltă a străzii, am devenit imediat curioși. Nu vezi în fiecare zi doi polițiști călare pe strazile din Amsterdam.

În scurt timp a apărut și un bărbat puțin agitat. Din comportamentul celor din jur ne-am dat seama că el era, probabil, subiectul intervenției.

La un moment dat, omul i-a întins unuia dintre polițiști niște documente. Probabil i se ceruseră pentru verificare.

Polițistul le-a primit, le-a verificat, au schimbat câteva cuvinte, iar în tot acest timp cei doi polițiști au rămas pe cai. Discuția s-a purtat, practic, de la înălțime.

Nu au fost țipete, nu a fost spectacol, nu a venit o armată de polițiști, nu s-a strâns o mulțime care să aștepte deznodământul.

După câteva minute, omul și-a luat lucrurile și a plecat.

Polițiștii au pornit mai departe. Noi am rămas câteva clipe privind după ei, până când tropotul cailor s-a îndepărtat și strada și-a reluat liniștea obișnuită.

Atunci mi-am dat seama că Amsterdamul are ceva ce nu găsești neapărat într-un ghid turistic.

Oamenii par să fi învățat să se lase unii pe alții în pace.

Un oraș în care fiecare își vede de treaba lui

Același sentiment l-am avut și în parcurile Amsterdamului.

Nu am văzut acea obsesie pentru beton și alei perfect delimitate pe care o întâlnim atât de des la noi. Sunt alei pietruite, lacuri cu stuf, copaci și multă natură.

Rațele sălbatice înoată nestingherite, iar oamenii folosesc spațiul fără să pară că trebuie să ceară voie pentru asta.

În locurile pe care le-am văzut eu, nu am rămas cu imaginea panouri cu „NU CĂLCAȚI IARBA”. Parcurile sunt făcute pentru oameni.

Dar nici despre parcuri nu vreau să vă povestesc.

La Amsterdam ai impresia că poți face multe lucruri.

Poți să ieși cu prietenii pe canale, să închiriezi o barcă în weekend, să pui muzică, să cânți, să stai cu vecinii și cu lăzile frigorifice pline pe malul apei. Poți să te distrezi fără ca cineva să apară imediat să-ți spună că faci prea mult zgomot sau că bei într-un spațiu în care nu te-ai aștepta să fie permis.

Amsterdamul este cunoscut și pentru anumite libertăți pe care societatea românească le privește foarte diferit, inclusiv politica de tolerare a cannabisului în anumite condiții sau existența Cartierului Roșu.

Dar aici este, cred, diferența, nu înseamnă că „totul este permis”.

Înseamnă că există lucruri pe care oamenii sunt liberi să le facă atât timp cât respectă regulile și nu îi împiedică pe ceilalți să-și trăiască propria viață.

Și poate că această diferență aparent mică spune foarte multe despre o societate.

O zi în care Amsterdamul a ieșit pe canale

Noi am ajuns la Amsterdam chiar la începutul lunii august și am avut norocul să prindem una dintre cele mai cunoscute sărbători ale orașului: Amsterdam Pride și celebra Canal Parade.

Parada a pornit ca o manifestare a comunității LGBT, dar între timp a devenit un eveniment mult mai larg al orașului. Participă oameni diferiți, cu orientări, profesii și stiluri de viață diferite.

Și aici am văzut din nou același lucru.Cei de pe ambarcațiunile care defilau și făceau spectacol.

Cei de pe mal, veniți cu propriile bărci, pregătiți și ei de petrecere, cu băuturi, costume și tot felul de ținute spectaculoase.

Și cei de pe uscat, care doar priveau, printer care eram și noi.

Am stat câteva ore și am privit cum treceau ambarcațiunile pe canale, multe dintre ele reprezentând diferite profesii și organizații. Au fost polițiști, pompieri, medici, juriști și multe alte grupuri pe care nu le-am reținut.

Oameni care, în restul anului, lucrează împreună, în acea zi, pur și simplu, au ieșit împreună la paradă.

Unii erau costumați, alții aveau fețele pictate, alții dansau sau cântau. Pe mal era aceeași atmosferă.

Dar ceea ce m-a impresionat nu a fost numai spectacolul. După ce ultima ambarcațiune a trecut, oamenii nu au început să se certe.

Nu am văzut o altă mulțime care să organizeze o contra-paradă.

Nu am văzut două tabere care să se strângă față în față pentru a demonstra care dintre ele are dreptate.

Pur și simplu, petrecerea s-a terminat, oamenii și-au strâns lucrurile și au plecat fiecare spre casa lui.

Și atunci m-am gândit la România

Poate că acesta a fost lucrul care m-a făcut să privesc altfel Amsterdamul.

Nu zecile de canale, nu milioanele de bicicletele, nu sutele de muzee.

Ci felul în care oameni foarte diferiți par să fi găsit o regulă simplă după care să trăiască împreună:

Poți să fii diferit, poți să faci lucrurile în felul tău. Dar nu încălca regulile și nu-i împiedica pe ceilalți să facă același lucru.

Amsterdamul este unul dintre cele mai cosmopolite orașe pe care le-am văzut. Sunt oameni veniți din foarte multe țări și culturi, cu obiceiuri, religii, orientări și moduri de viață diferite.

Și, totuși, orașul funcționează, tocmai pentru că nu toată lumea simte nevoia să-i convingă pe ceilalți să gândească la fel.

În România avem tendința de a transforma foarte repede aproape orice subiect într-o confruntare.

Dacă cineva vrea să vadă un anumit film, se găsesc oameni care consideră că acel film nu ar trebui să fie văzut și apar proteste.

Dacă cineva organizează un miting, nu durează mult până când apare ideea unui alt miting împotriva lui. Și fenomenul nu se oprește aici.

Îl întâlnim în politică, în cultură, în sport, pe internet, în discuțiile dintre vecini și uneori chiar în lucrurile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Parcă avem permanent nevoie de o tabără, de cineva pe care să-l contrazicem.

Poate că suntem, într-adevăr, un popor de luptători, găsim motive de luptă în aproape orice. Dar lupta asta ne consumă resurse și la sfârșit nu câștigăm nimic.

Poate că este suficient să ne vedem fiecare de treaba lui, iar atunci când apare o problemă reală, să existe reguli și oameni care să le aplice.

Exact ca în acea zi, la Amsterdam: doi polițiști călare, câteva documente verificate apoi fiecare își vede de drum și strada e din nou liniștită.

Dar Amsterdamul poate fi descoperit în multe feluri. Uneori prin muzee și obiective turistice, alteori pur și simplu mergând pe străzile și canalele lui și privind oamenii. Pentru cei care pregătesc o vizită, am pus într-un articol 10 obiective turistice de vizitat în Amsterdam.