Frica de necunoscut: de la OZN-uri la inteligența artificială

De la OZN-uri și telefoanele cu disc la 6G, roboți și inteligență artificială: de ce ne temem de ceea ce nu înțelegem și de lumea care se schimbă atât de repede.

Există o frică pe care omul o poartă cu el din cele mai vechi timpuri: frica de ceea ce nu cunoaște.

Nu știm ce se află dincolo de munte, ne întrebăm ce este în adâncul oceanului, privim cerul și încercăm să ne imaginăm ce există dincolo de el. Iar atunci când nu avem răspunsuri, imaginația începe să lucreze. Uneori ne ajută să descoperim lucruri extraordinare. Alteori ne sperie.

Pentru generația anilor ’60 - ’70, schimbarea aceasta are ceva aproape incredibil. Am prins lumea telefonului cu disc și am ajuns să purtăm în buzunar telefoane care pot face lucruri pe care, în copilărie, le-am fi considerat imposibile.

Am văzut televizoarele schimbându-se, calculatoarele apărând în case, telefoanele mobile devenind obiecte obișnuite, iar internetul transformând radical felul în care comunicăm și aflăm informații.

Am trecut de la telefonul cu disc la telefoanele mobile, apoi la smartphone-uri care au camere foto, navigație, acces la internet, aplicații, asistenți vocali și, mai nou, inteligență artificială.

Am trecut și prin generațiile succesive ale comunicațiilor mobile: 2G - 5G. Acum vorbim deja despre 6G, o tehnologie care pentru unii pare doar următorul pas firesc, iar pentru alții a devenit aproape un simbol al unei lumi care evoluează prea repede.

Oare ne este frică de evoluție sau de ceea ce nu înțelegem?

Când necunoscutul venea din cer

Cu câteva decenii în urmă, una dintre marile frici ale imaginației colective avea o formă foarte simplă: un obiect luminos pe cer, OZN-ul.

Eram la liceu și discutam până noaptea târziu. Întrebarea de atunci era fascinantă și neliniștitoare în același timp: suntem singuri în Univers?

Poveștile despre farfurii zburătoare, întâlniri misterioase și civilizații extraterestre au alimentat imaginația unei întregi epoci. Filmele și cărțile se întreceau în povești misterioase.

Astăzi, OZN-urile nu au dispărut complet din imaginația oamenilor, doar că necunoscutul s-a apropiat de noi și nu mai trebuie să privim cerul.

Este în telefonul nostru, în algoritmi sau în robotul care ne poate ajuta.

Este în inteligența artificială care poate scrie un text, poate crea o imagine, poate analiza informații și poate purta o conversație care, este surprinzător de apropiată de una umană.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care AI-ul provoacă atât de multe reacții: pentru prima dată, nu mai privim doar o tehnologie care ne ajută să facem lucrurile mai repede. Privim o tehnologie care începe să participe la procesul prin care gândim, alegem și creăm.

De la 6G la roboții care ar putea scăpa de sub control

Aproape fiecare mare schimbare tehnologică a venit cu propriile temeri.

Unii oameni se tem de efectele rețelelor de comunicații și privesc cu suspiciune ce va înseamnă 6G pentru Europa. Alții se tem de inteligența artificială și de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă sistemele devin mai autonome decât ne-am dori.

Există temeri legate de roboți, de automatizare, de vaccinuri, de supraveghere sau de tehnologii despre care publicul larg știe foarte puține lucruri.

Uneori aceste temeri au o bază reală și merită discutate serios. Orice tehnologie poate fi folosită bine sau rău, iar faptul că ceva este nou nu înseamnă automat că este lipsit de riscuri.

Dar există și un alt mecanism, atunci când nu înțelegem un fenomen, avem tendința să-l umplem cu propriile noastre explicații.

Așa apar scenariile, zvonurile sau teoriile conspirației.

Și apoi apare frica.

Aaceeași societate care, în urmă cu câteva decenii, se temea că extratereștrii ar putea coborî dintr-o farfurie zburătoare se teme astăzi că un robot ne-ar putea lua locul de muncă.

Nu putem opri râul

Istoria ne-a arătat de nenumărate ori că progresul nu a așteptat niciodată ca toată lumea să fie pregătită pentru el.

Apa curge la vale, anotimpurile se schimbă iar viața merge înainte.

Putem încerca să încetinim anumite tehnologii, să le reglementăm, să le verificăm și să cerem explicații despre efectele lor. Și este chiar necesar să facem acest lucru atunci când există riscuri reale.

Dar este greu de imaginat că omenirea va spune, la un moment dat: „Ne oprim aici.”

Telefonul cu disc nu s-a întors pentru că oamenii au protestat împotriva telefoanelor mobile. Casetele audio nu au înlocuit streamingul. Iar internetul nu a dispărut pentru că milioane de oameni s-au temut de el.

Fiecare generație își construiește propriul viitor, chiar dacă uneori îl privește cu neîncredere.

Generația noastră a avut timp să se obișnuiască cu fiecare etapă. Am avut ani între telefonul fix și telefonul mobil, între internetul lent și smartphone, între 3G și 4G.

Generațiile care vin după noi vor trece probabil prin schimbări mult mai rapide. Iar ceea ce nouă ni se pare uluitor ar putea deveni ceva banal.

Dar dacă unele temeri sunt justificate?

Nu orice teamă trebuie ridiculizată doar pentru că pare exagerată. Istoria tehnologiei este plină de exemple în care entuziasmul pentru nou a venit înaintea înțelegerii complete a consecințelor.De aceea, întrebările sunt importante.

Ce poate face o inteligență artificială și ce nu poate face?

Cine răspunde atunci când un sistem automat ia o decizie greșită?

Cât de multă autonomie ar trebui să aibă un robot?

Ce date colectează dispozitivele pe care le folosim?

Cum protejăm oamenii atunci când o tehnologie nouă este introdusă într-o societate care încă nu îi înțelege toate efectele?

Sunt întrebări normale într-o societate care încearcă să țină pasul cu propria sa invenție.

Problema apare atunci când întrebarea se transformă în certitudine fără dovezi.

„Nu înțeleg ce este” nu înseamnă automat „este periculos”.

Dar nici „este nou” nu înseamnă automat „este sigur”.

Între cele două straturi se află exact locul în care ar trebui să existe rațiunea.

Și totuși, rămâne necunoscutul

Fascinația pentru necunoscut nu va dispărea niciodată.

Vom inventa tehnologii noi, vom descoperi lucruri pe care astăzi nici nu ni le putem imagina și vom găsi, inevitabil, alte motive de teamă.

Poate că peste treizeci de ani oamenii vor privi frica noastră de inteligența artificială cu același zâmbet cu care noi privim astăzi poveștile despre farfurii zburătoare.

Sau poate că unele dintre întrebările pe care ni le punem astăzi se vor dovedi mai importante decât credem.

Cândva priveam cerul și ne întrebam dacă mai există ceneva dincolo.

Astăzi privim proiectele Fabricilor de AI din Europa și ne întrebăm ce va urma?

Ne este frică de viitor sau de faptul că nu știm cine îl va controla?