ROMÂNIA, LIDER EUROPEAN LA PRODUCȚIA DE PRUNE, DAR APROAPE 80% DIN RECOLTĂ AJUNGE LA ȚUICĂ. PROCESAREA, MAREA PROVOCARE A POMICULTURII ROMÂNEȘTI

România ocupă primul loc în Europa și al doilea la nivel mondial în producția de prune, însă această performanță agricolă nu se reflectă pe măsura potențialului în valoarea economică obținută de producători, în condițiile în care aproape 80% din recoltă ajunge la distilare, în timp ce dezvoltarea industriei de procesare pentru consum alimentar ar putea deschide noi oportunități pentru pomicultori, pentru industria alimentară și pentru economia rurală.

Potrivit datelor prezentate de Mădălina Butac, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni, și citate de G4Food, România a produs aproximativ 600.000 de tone de prune în anul 2024, conform datelor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în timp ce statisticile Institutului Național de Statistică indică o producție de aproximativ 655.000 de tone și o suprafață cultivată de circa 83.000 de hectare. Prunul reprezintă una dintre cele mai importante specii pomicole din România, ocupând, potrivit datelor FAO menționate în sursa citată, aproximativ 67.000 de hectare, adică aproape 48% din suprafața cultivată cu pomi fructiferi.

Dincolo de aceste cifre care confirmă importanța României pe piața europeană a prunelor, problema fundamentală rămâne însă modul în care este valorificată producția, deoarece a produce mult nu înseamnă automat a obține venituri mari, mai ales atunci când o parte covârșitoare a recoltei este direcționată către distilare, iar capacitățile de procesare, depozitare și comercializare a fructelor pentru consum alimentar nu sunt suficient dezvoltate.

PRUNELE ROMÂNEȘTI AU POTENȚIAL, DAR VALOAREA ADĂUGATĂ SE OBȚINE PRIN PROCESARE

Transformarea prunelor în produse alimentare cu o durată mai mare de păstrare și cu o valoare comercială superioară ar putea reprezenta una dintre direcțiile importante de dezvoltare a pomiculturii românești, mai ales în contextul în care piața oferă oportunități pentru magiun, gemuri, compoturi, prune deshidratate și alte produse obținute prin tehnologii moderne de procesare.

Diversificarea nu ar însemna eliminarea distilării, care are propriul rol în economia rurală și în valorificarea tradițională a fructelor, ci construirea unor alternative comerciale care să permită producătorilor să își valorifice recolta în funcție de calitate, cerere și posibilitățile de procesare. Prunele care îndeplinesc standardele pentru consum în stare proaspătă pot fi comercializate ca atare, iar fructele destinate procesării alimentare pot deveni materia primă pentru produse cu valoare adăugată, reducând dependența de un singur canal de valorificare.

Într-un asemenea model economic, beneficiile s-ar putea extinde dincolo de livadă, prin dezvoltarea unor unități de procesare în zonele pomicole, crearea de locuri de muncă, stimularea investițiilor în ambalare și depozitare și construirea unor lanțuri comerciale capabile să conecteze producătorii români cu magazinele, restaurantele și consumatorii din țară și din străinătate.

O asemenea transformare presupune însă investiții, acces la finanțare, infrastructură adecvată și, mai ales, o colaborare mai bună între pomicultori, cooperative, procesatori și distribuitori.

FERMELE MICI AU NEVOIE DE ASOCIERE PENTRU A PUTEA NEGOCIA PREȚURI MAI BUNE

Fragmentarea exploatațiilor pomicole reprezintă una dintre dificultățile structurale ale sectorului, numeroase ferme având suprafețe reduse și posibilități limitate de a asigura constant cantitățile, uniformitatea și standardele solicitate de cumpărătorii mari.

În aceste condiții, asocierea producătorilor în cooperative poate deveni un instrument economic esențial, deoarece permite colectarea unor volume mai mari de fructe, organizarea transportului, accesul la spații de depozitare și negocierea unor contracte comerciale în condiții mai avantajoase. În același timp, cooperativele ar putea constitui baza unor investiții comune în centre de sortare, ambalare și procesare, reducând costurile individuale pe care micii producători nu le pot susține întotdeauna.

Potrivit Mădălinei Butac, dezvoltarea cooperativelor ar putea contribui la o mai bună valorificare și comercializare a fructelor, într-un sector în care presiunea vânzării rapide a recoltei îi pune frecvent pe producători într-o poziție dezavantajoasă în relația cu intermediarii.

De altfel, problema nu este reprezentată doar de cantitatea de prune produsă, ci și de capacitatea fermierilor de a păstra fructele în condiții corespunzătoare și de a le comercializa atunci când piața oferă prețuri mai bune. Lipsa depozitelor cu atmosferă controlată limitează această posibilitate, iar absența unor alternative comerciale suficiente îi poate determina pe pomicultori să accepte prețuri care nu acoperă integral costurile de producție.

SCHIMBĂRILE CLIMATICE PUN PRESIUNE PE LIVEZI ȘI PE CALITATEA RECOLTEI

Chiar dacă România dispune de un potențial pomicol important, stabilitatea producției este influențată tot mai mult de evoluția condițiilor climatice, de secetă și de episoadele de îngheț târziu, care pot compromite recoltele în perioadele sensibile ale dezvoltării pomilor.

Datele de monitorizare prezentate de specialiștii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni, pentru soiul Tuleu Gras și pe o perioadă de aproximativ 55 de ani, indică o devansare cu aproape 19 zile a momentului de umflare a mugurilor și cu aproximativ 10 zile a începutului înfloririi. Intrarea mai timpurie în vegetație poate crește vulnerabilitatea livezilor în fața temperaturilor negative din primăvară, atunci când florile și fructele abia formate sunt deosebit de sensibile.

În ultimul deceniu, mai multe episoade climatice nefavorabile au afectat livezile în perioada înfloririi sau în etapele apropiate, iar anul 2017 a reprezentat unul dintre exemplele severe de pierderi provocate de îngheț. În același timp, seceta din timpul verii poate reduce dimensiunea fructelor și le poate afecta suculența și calitatea, influențând direct prețul pe care producătorul îl poate obține.

În aceste condiții, adaptarea pomiculturii la schimbările climatice trebuie să devină o prioritate, prin investiții în irigații, alegerea soiurilor potrivite, modernizarea tehnologiilor de cultură și dezvoltarea unor sisteme de protecție și gestionare a riscurilor.

CERCETAREA POMICOLĂ, ESENȚIALĂ PENTRU VIITORUL PRODUCȚIEI DE PRUNE

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni contribuie la identificarea unor soluții pentru reducerea vulnerabilității livezilor, inclusiv prin dezvoltarea și evaluarea soiurilor care pot răspunde mai bine provocărilor climatice.

Printre exemplele menționate de conducerea institutului se numără soiul Piteșteanul, creat la Mărăcineni, precum și soiurile Toptaste, Haganta și Hanita, de origine germană, caracterizate prin înflorire mai târzie, o trăsătură care poate reduce expunerea florilor la înghețurile de primăvară.

O altă provocare importantă este vărsatul prunului, boală virală cunoscută sub denumirea de plum pox virus, pentru care nu există tratamente fitosanitare capabile să elimine virusul din plantele infectate. În acest context, selecția și utilizarea soiurilor tolerante reprezintă o direcție importantă de cercetare, institutul propunând spre înregistrare la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor o nouă selecție, denumită Romira.

Cu toate acestea, rezultatele cercetării trebuie să fie însoțite de investiții și de o mai bună legătură între institutele de specialitate și producători, astfel încât noile soluții tehnologice să ajungă efectiv în livezi și să contribuie la creșterea productivității și a calității fructelor.

IRIGAȚIILE ȘI DEPOZITAREA POT FACE DIFERENȚA ÎNTRE O RECOLTĂ BUNĂ ȘI O AFACERE PROFITABILĂ

În livezile intensive și superintensive, irigarea este esențială pentru obținerea unor producții constante și pentru menținerea calității fructelor, în timp ce în livezile tradiționale rezultatele pot varia mai mult în funcție de condițiile climatice. Investițiile în infrastructura de irigații trebuie corelate cu tehnologia de cultură, cu particularitățile terenurilor și cu obiectivele economice ale exploatației.

La fel de importantă este dezvoltarea capacităților de depozitare, deoarece posibilitatea păstrării fructelor în condiții controlate le oferă producătorilor mai multă flexibilitate în alegerea momentului de vânzare. În lipsa acestor facilități, recolta trebuie comercializată rapid, într-o perioadă în care oferta este ridicată, ceea ce poate exercita presiune asupra prețurilor.

Deficitul de forță de muncă, costurile de producție și accesul limitat la infrastructura postrecoltare completează lista dificultăților cu care se confruntă pomicultorii români, în condițiile în care, după cum a atras atenția conducerea ICDP Pitești-Mărăcineni, prunele ajung frecvent să fie valorificate sub costul de producție.

Această realitate arată că performanța agricolă trebuie evaluată nu doar prin suprafețele cultivate și cantitățile recoltate, ci și prin veniturile obținute de fermieri, prin capacitatea de procesare a economiei naționale și prin ponderea produselor românești care ajung pe piață sub forme finite, cu valoare adăugată mai mare.

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O STRATEGIE INTEGRATĂ PENTRU VALORIFICAREA PRUNELOR

Statutul de lider european la producția de prune ar trebui să reprezinte un avantaj economic pentru România, însă transformarea acestui potențial în venituri stabile presupune o abordare integrată, care să includă susținerea fermelor mici, stimularea cooperativelor, investițiile în procesare, dezvoltarea depozitării și consolidarea accesului la piețele interne și externe.

În loc ca succesul sectorului să fie măsurat exclusiv prin cantitatea de fructe produsă, obiectivul strategic ar trebui să fie creșterea valorii obținute pentru fiecare kilogram de prune recoltat, prin diversificarea produselor și dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare în care o parte mai mare din valoarea economică să rămână în România.

Pentru aceasta, este necesară o colaborare între Ministerul Agriculturii, instituțiile de cercetare, organizațiile profesionale, cooperativele și mediul privat, astfel încât investițiile să răspundă problemelor reale ale producătorilor și cererii pieței. Procesarea fructelor poate contribui la reducerea pierderilor, la prelungirea perioadei de comercializare și la crearea unor produse românești competitive, capabile să ajungă atât pe rafturile magazinelor, cât și pe piețele de export.

România nu duce lipsă de prune, ci are nevoie de mai multe soluții pentru a transforma producția agricolă în valoare economică. Iar atunci când aproape 80% din recoltă este direcționată către distilare, întrebarea esențială pentru viitorul pomiculturii nu este doar cât producem, ci cât reușim să procesăm, cât câștigă fermierul și cât din potențialul agricol al țării se transformă în produse românești cu valoare adăugată.

SIMONA MAN

#România #PruneRomânești #AgriculturăRomânească #Pomicultură #FermieriRomâni #ProducătoriRomâni #ProcesareAlimentară #IndustriaAlimentară #ProduseRomânești #MândruCăSuntRomân #CercetareAgricolă #DezvoltareRurală #CooperativeAgricole #ValoareAdăugată #PiațaRomânească #InvestițiiÎnAgricultură #MADR #ICDPMărăcineni #Agroalimentar #Agroexpert