In fiecare septembrie, berzele albe isi parasesc cuiburile de pe stalpii satelor si pornesc intr o calatorie uluitoare de mii de kilometri, pana in Africa. Cu aproximativ sase mii de perechi cuibaritoare in Romania, barza ramane una dintre cele mai iubite pasari ale gospodariilor noastre. Povestea p
Scriu de multa vreme despre satele Ardealului care rezista tacute in fata uitarii, iar toamna aceasta imi aduce aminte de o plecare pe care o stiu din copilarie. In fiecare septembrie, cuiburile mari de pe stalpii si acoperisurile gospodariilor raman deodata goale, iar tacerea lor spune totul. Berzele albe, pasarile care ne vestesc primavara si ne insotesc verile, pleaca spre Africa intr una dintre cele mai spectaculoase calatorii din lumea zburatoarelor. Vreau sa va povestesc despre aceasta despartire anuala si despre drumul lung care le asteapta.
Pasarea satului romanesc
Putine pasari sunt atat de legate de viata satului nostru precum barza alba, cunoscuta oamenilor de stiinta drept Ciconia ciconia. Potrivit datelor ornitologice, in Romania cuibaresc in prezent aproximativ sase mii de perechi, un numar deloc neglijabil la nivel european. Pentru comparatie, intreaga populatie cuibaritoare a speciei in Europa este estimata intre doua sute douazeci si patru de mii si doua sute patruzeci si sapte de mii de perechi. La noi, ea si a facut casa chiar in inima comunitatilor, pe stalpii de curent, pe hornuri si pe acoperisurile caselor batranesti.
Un cuib cat o roata de car
Cine a privit vreodata un cuib de barza stie ca nu este o constructie oarecare, ci o adevarata opera de rabdare. Facut din crengi fixate cu pamant, el este reasezat si intarit an de an, crescand mereu prin adaugarea de material nou. Specialistii arata ca un asemenea cuib poate ajunge la un metru si jumatate in diametru si la o inaltime de unu pana la doi metri. Greutatea lui este pe masura, putand atinge chiar patruzeci de kilograme, o povara impresionanta pe care stalpii satului o poarta cu demnitate an dupa an.
Semnalul plecarii
Momentul plecarii nu este ales la intamplare, ci asculta de un ceas interior vechi de mii de ani. Berzele isi parasesc zonele de cuibarit din Europa la sfarsitul lunii august si inceputul lui septembrie, exact perioada pe care o traim acum. Inainte de marele drum, ele se aduna adesea in grupuri tot mai mari, ca si cum s ar pregati impreuna pentru efortul care urmeaza. Pentru cei ramasi in sat, disparitia lor brusca este primul semn adevarat ca vara a trecut si ca toamna si a intrat pe deplin in drepturi.
Drumul spre Africa
Calatoria berzelor noastre este una de o amploare greu de imaginat, catre iernatul din Africa subsahariana si pana in sudul continentului. Cele din estul Europei aleg asa numita ruta estica, trecand pe la Bosfor spre Turcia si Levant, tocmai pentru a ocoli intinderea Marii Mediterane. Se estimeaza ca in jur de cinci sute treizeci de mii de berze folosesc anual acest coridor aerian urias. Ele evita marea deschisa fiindca deasupra apei nu se formeaza curentii de aer cald de care depind atat de mult in zborul lor.
Zborul care economiseste puteri
Secretul acestor calatorii de mii de kilometri sta intr o strategie de zbor extrem de inteligenta. Barza se bizuie pe curentii de aer ascendenti, pe care ii foloseste pentru a se inalta in spirala fara sa dea aproape deloc din aripi. Diferenta de efort este uriasa, caci zborul batut din aripi consuma de circa douazeci si trei de ori mai multa grasime decat planarea pe astfel de curenti. Pasarile urca in mod obisnuit pana la o mie doua sute si o mie cinci sute de metri, iar un caz observat in vestul Sudanului a atins chiar trei mii trei sute de metri.
Nu pleaca singura

Barza nu este singura care isi ia ramas bun de la satele noastre in aceasta perioada a anului. Randunelele, alt simbol drag al gospodariilor romanesti, pornesc si ele spre caldura Africii cam in aceeasi vreme, lasand streasinile pustii. Cerul de toamna devine astfel un adevarat drum al pasarilor, strabatut de siruri lungi care se indreapta catre sud. Pentru mine, aceasta despartire colectiva are ceva profund miscator, fiindca satul pierde deodata glasurile care i au tinut companie de la primavara pana la culesul roadelor.
Ce mananca barza
Ca sa adune rezervele necesare unui drum atat de lung, barza are nevoie de o hrana bogata si constanta pe tot parcursul verii. Regimul ei este in intregime carnivor si cuprinde insecte, broaste, reptile, mici mamifere si chiar pui de alte pasari. Ea prefera sa vaneze in pajistile si fanetele deschise, de obicei la o distanta de pana la cinci kilometri de cuib. Tocmai de aceea prezenta ei este strans legata de o campie sanatoasa si de gospodarii traditionale, unde terenurile umede si necosite intens ii ofera hrana din belsug.
O viata mai lunga decat credem
Desi pare fragila cand o vezi cocotata pe un stalp, barza alba este o pasare surprinzator de longeviva. Cea mai batrana barza salbatica cunoscuta a trait treizeci si noua de ani, dupa ce fusese inelata in Elvetia, iar exemplarele tinute in captivitate pot depasi treizeci si cinci de ani. Interesant este si ca drumul de toamna este mult mai rapid decat cel de primavara, durand in medie doar douazeci si sase de zile. La intoarcere, calatoria este mai asezata si se intinde, in medie, pe aproape patruzeci si noua de zile.
Intoarcerea din primavara
Oricat de trista ar fi plecarea, ea vine mereu la pachet cu promisiunea unei reintoarceri asteptate cu sufletul la gura. Berzele revin la cuiburile lor europene la sfarsitul lunii martie si in cursul lui aprilie, ca niste vestitori ai anotimpului cald. Multe dintre ele se intorc, an de an, exact la acelasi cuib pe care l au parasit in toamna, regasindu si vechea gospodarie. Aceasta fidelitate fata de loc este, cred eu, una dintre cele mai frumoase lectii pe care ni le poate da natura despre statornicie si despre casa.
Un nume din strabuni
Legatura noastra cu aceasta pasare este atat de veche incat se ascunde chiar in cuvintele pe care le folosim. Originea cuvantului barza ramane invaluita in mister, insa invatatul Bogdan Petriceicu Hasdeu a propus ideea ca ar apartine unui strat autohton al limbii romane, mostenit poate din radacini dacice. Dincolo de etimologie, in satele noastre barza a fost mereu privita ca un semn de noroc si un simbol al innoirii vietii. A i strica cuibul era considerat un pacat, iar sosirea ei aducea bucurie si increderea ca gospodaria va fi ocrotita.
Tacerea de dupa plecare
Ma intorc mereu, cu gandul, la cuibul gol care ramane deasupra satului dupa ce ultima barza a pornit la drum. In tacerea aceea se aduna toata povestea unui an, de la sosirea din primavara pana la marea plecare din toamna. Berzele ne invata ca despartirile fac parte din viata, dar ca ele poarta mereu in ele fagaduinta unei intoarceri. Voi continua sa scriu despre aceste sate si despre pasarile lor, convins ca, atata vreme cat cineva le priveste plecand si le asteapta inapoi, nimic nu se cufunda cu adevarat in uitare.
Articol foarte util despre Ciconia ciconia.
Urmaresc Ciconia ciconia si asta ajuta.
Chiar asa.

Keep following Cătălin DinuHer next filing reaches you the moment it publishes, on her own subdomain.
Follow