Lebăda de vară, regina tăcută a Deltei Dunării

Puține păsări sunt la fel de elegante ca lebăda de vară. Cu penajul alb imaculat, gâtul lung arcuit grațios și mișcarea lină pe luciul apei, ea a devenit unul dintre simbolurile Deltei Dunării și una dintre cele mai iubite prezențe de pe bălțile și lacurile din întreaga Românie.

O apariție inconfundabilă

Lebăda de vară, cunoscută în știință drept Cygnus olor, mai este numită și lebăda mută. Se recunoaște ușor după penajul complet alb, după gâtul lung curbat în forma literei S și după ciocul portocaliu, care are la bază o protuberanță neagră foarte caracteristică.

Este o pasăre acvatică de mari dimensiuni, din aceeași familie care cuprinde și gâștele și rațele. În ciuda numelui de lebădă mută, ea nu este chiar tăcută, ci scoate sunete joase, sâsâituri și pufnituri, mai ales atunci când își apără cuibul sau puii de intruși.

Acasă în Delta Dunării

În România, lebăda de vară este prezentă în sezonul cald mai ales în Delta Dunării, în complexul lagunar Razim-Sinoie și pe unele bălți mari din ținuturile joase. Aici găsește apele liniștite și vegetația bogată de care are nevoie pentru a se hrăni și pentru a cuibări în tihnă.

Delta Dunării adăpostește cea mai mare parte a populației cuibăritoare din întreaga țară. Este locul în care aceste păsări maiestuoase își cresc puii vară de vară, într-un peisaj de canale, stufărișuri și lacuri care rămâne unul dintre cele mai valoroase din toată Europa.

O populație surprinzător de mare

Cifrele sunt impresionante pentru o pasăre atât de mare. Potrivit datelor adunate de ornitologi, în România cuibăresc aproximativ trei mii până la cinci mii de perechi de lebede de vară, majoritatea covârșitoare fiind concentrate în Delta Dunării și în zonele umede învecinate.

Iarna, numărul lor crește și mai mult. În sezonul rece pot fi observate până la șaisprezece mii de exemplare, adunate pe apele care nu îngheață, o priveliște care transformă unele lacuri în adevărate oglinzi pline de siluete albe, tăcute și maiestuoase.

Cuib, pui și viață de familie

Lebedele de vară sunt păsări fidele, care formează perechi de lungă durată. Își aleg locul de cuibărit devreme, prin martie și aprilie, construind cuiburi mari din vegetație, de obicei pe maluri liniștite sau pe insulițe ferite, ascunse în vegetația deasă de la marginea apei.

Puii, acoperiți cu un puf cenușiu, urmează părinții pe apă încă din primele zile de viață. Adulții îi apără cu îndârjire, iar imaginea unei familii de lebede plutind în șir pe un canal al Deltei este una dintre cele mai tandre priveliști din natura românească.

Călătoare la venirea gerului

Deși multe lebede rămân în preajma bălților neînghețate din interiorul țării, o parte dintre ele pornesc în călătorie atunci când vine frigul. Iernează spre sudul Mării Caspice, în Delta Nilului sau în estul Mării Negre, în căutarea unor ape mai blânde și mai bogate în hrană.

Această legătură cu locuri atât de îndepărtate arată cât de importante sunt zonele umede sănătoase de-a lungul întregului drum. O lebădă văzută pe un lac românesc face parte, de fapt, dintr-o rețea vie care se întinde peste mări și peste continente întregi.

O frumusețe ocrotită de lege

Tocmai pentru că este atât de valoroasă, lebăda de vară este o specie protejată în România, iar vânarea ei este interzisă prin lege. Ocrotirea ei înseamnă însă mult mai mult decât atât, pentru că depinde în mod direct de sănătatea apelor pe care trăiește zi de zi.

Păstrarea Deltei Dunării curate, a stufărișurilor și a bălților liniștite este garanția că lebedele își vor continua povestea și pentru generațiile viitoare. Atâta vreme cât apele rămân vii și curate, regina tăcută a Deltei va aluneca mai departe pe oglinda lor.