Vulturul sur revine în România: marea pasăre lipsă se întoarce după 70 de ani

Sus, deasupra crestelor, o pasăre uriașă cu o anvergură de aproape trei metri se rotește fără efort, purtată de curenții de aer cald. Este vulturul sur, una dintre cele mai mari păsări ale Europei, o apariție care a lipsit din cerul României vreme de peste șaptezeci de ani și care acum, încet, se întoarce acasă.

Uriașul cerului

Vulturul sur impresionează prin dimensiuni. Cu aripile larg desfăcute poate depăși doi metri și jumătate, iar capul său palid, aproape golaș, îi dă o înfățișare inconfundabilă. În ciuda mărimii, nu este un răpitor care ucide, ci un hrănitor cu stârvuri, un neobosit curățitor al naturii.

Cea mai mare parte a zilei o petrece planând la mari înălțimi, scrutând pământul cu o vedere extraordinară în căutarea animalelor moarte. Când găsește un stârv, coboară împreună cu alți vulturi, iar în scurt timp curăță complet resturile, împiedicând astfel răspândirea bolilor în peisaj.

O specie pierdută

Cândva, România era una dintre puținele țări din Europa unde trăiau toate cele patru specii de vulturi ai continentului. Vulturul sur cuibărea pe stâncile din munți și din Dobrogea, însă în urmă cu peste șaptezeci de ani, pe la mijlocul secolului trecut, a dispărut complet din fauna noastră.

Dispariția lui nu a fost un accident. Marile păsări au fost împușcate ca presupuse dăunătoare, otrăvite prin momeli și private de pui prin colectarea ouălor pentru colecții private. Într-o singură generație, cerul țării a rămas fără acești sanitari înaripați ai muntelui.

Întoarcerea marilor păsări

Acum, după decenii de absență, vulturul sur pornește pe drumul întoarcerii. Fundația Conservation Carpathia a adus în țară primele douăzeci și cinci de exemplare, păsări tinere aduse din Spania, care sunt găzduite într-o volieră de aclimatizare în zona Rucăr, în Argeș, la poalele Făgărașului.

Aici, timp de aproximativ șase luni, păsările se obișnuiesc cu noul lor cămin înainte de a fi eliberate în sălbăticie. Este cea dintâi inițiativă de reintroducere a vulturului sur din istoria României, un moment cu adevărat istoric pentru conservarea biodiversității la noi în țară.

De ce contează vulturii

Întoarcerea vulturilor înseamnă mult mai mult decât o revedere cu o pasăre spectaculoasă. Ca gunoieri desăvârșiți ai naturii, ei consumă rapid stârvurile din peisaj și limitează răspândirea bolilor, îndeplinind o funcție ecologică pe care nicio altă specie nu o poate acoperi la fel de bine.

Revenirea lor este strâns legată de refacerea sălbăticiei carpatine. Acolo unde erbivorele mari pasc din nou liber, apar și stârvurile naturale care hrănesc vulturii. Astfel, marile păsări și marile ierbivore se sprijină reciproc, refăcând împreună un întreg lanț al vieții din munți.

Amenințări care persistă

Drumul întoarcerii nu este însă lipsit de pericole. Cea mai mare amenințare pentru vulturii Europei rămâne otrava, momelile ilegale lăsate pentru prădători ucigând fără deosebire și păsările care se hrănesc cu stârvuri. La acestea se adaugă liniile electrice și lipsa hranei din natură.

Pentru ca reintroducerea să reușească, este nevoie de eforturi susținute: oprirea otrăvirilor, amenajarea unor locuri de hrănire sigure și protejarea stâncilor unde vulturii își fac cuiburile. Fără această grijă continuă, marile păsări ar putea dispărea din nou din peisajul nostru.

Un simbol al sălbăticiei

Vulturul sur este, poate mai mult decât orice altă pasăre, un simbol al Carpaților sălbatici. Silueta lui uriașă plutind deasupra crestelor vorbește despre o natură liberă și întreagă, iar întoarcerea lui este semnul că sălbăticia își poate recâștiga, pas cu pas, terenul pierdut.

Cerul așteaptă

Deocamdată totul este încă un început fragil, o promisiune care abia prinde aripi. Dar dacă avem grijă de aceste păsări și de munții lor, într-o bună zi vulturii suri ar putea din nou cuibări pe stâncile românești și crește pui sub cerul liber al Carpaților.

Cutreierând satele tăcute ale Ardealului, m-am obișnuit să privesc des spre cer. Gândul că acolo sus s-ar putea roti iar un vultur sur, după atâtea decenii de tăcere, îmi amintește că uneori ceea ce am crezut pierdut pentru totdeauna se poate, cu răbdare, întoarce înapoi.